LUI ADRIAN PĂUNESCU
Şi de va fi să strig în locuri goale,
Şi de va fi să plâng al tău poem,
Am să
mă-nchin umil Măriei Tale,
Ca
într-un vers pierdut într-un blestem…
Se-nchină cu jale la tine
Carpaţii,
Şi codrii pornesc în marş
triumfal,
A noastră-i durerea, te plâng astăzi fraţii,
Te plânge cu jale bătrânul
Ardeal…
Te plânge Moldova cu Ştefan
Preasfântul,
Te plâng şi sihaştrii din
patru pereţi,
Te plânge şi Oltul prea trist
şi cuvântul,
Şi clopotul plânge uitat la
Remeţi…
Cu toţii eram predispuşi la
uitare,
Pierduţi pe la cozi, umili
şi-ntristaţi,
Uitarăm poetul ce scrie-n
spitale,
Uitarăm cu toţii că suntem şi
fraţi…
Şi greu ne va fi de-acum
înainte,
Să cerem iubire, să cerem
blestem,
Prin roua de lacrimi şi râu de
cuvinte,
Avem iubire şi totuşi…
n-avem !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu