sâmbătă, 27 octombrie 2018
joi, 8 februarie 2018
duminică, 11 iunie 2017
Emanuel Iacob
NEUITARE
Spre casa veche
si darapanata,
Ce-aievea mi pare
un castel,
Te vad cum stai
pe prispa-ngandurata,
Si-mi zici de
prin batrani, un cantecel...
Nu te-am uitat,
si merg pe-acea carare,
Pierdut prin ani,
prin neguri si tarziu,
Acum la ceas de
mare sarbatoare,
Sa te revad, sa
plang si iar sa stiu…
Ti-as da acum din
anii mei din veac,
O clipa de
eternitate absoluta,
Si-as vrea ca sa-ti
gasesc pierdutul leac,
Din vremea
neuitarii cea tacuta…
Si prin comori de
alinari furate ,
As vrea sa poti
din nou sa mai renasti,
Si sa ajungi
de-acolo de departe,
Sa fim cu toti la
masa cea de Pasti…
2002
marți, 4 aprilie 2017
emanuel iacob
BATRANUL
Prea garbovit te vad trecandu-ti anii,
Si intristat cu ochii tai cuminti,
Astept sa-mi spui povestea din cazanii,
Din veacul tau, pierdut prin suferinti....
As vrea sa stiu cum ai trecut prin toate,
Sa consemnez in tristul meu poem,
Acum cand stiu ca inca se mai poate,
Sa uiti, sa-ngropi, statornicul blestem....
Uitat demult, tu tot mai duci povara,
Si ranile te dor si s-au deschis,
Dar an de an te-alina primavara,
Cu flori de mar, pe parul tau cel nins…
2002
luni, 3 aprilie 2017
emanuel iacob
Colinde printre gloante
E noapte-n Timisoara, si clopotele suna,
Si cerne peste noi cu mii de dalbe flori,
Iti scriu cu lacrimi calde maicuta mea cea buna
Un prea frumos colind, ca sa-l primesti in zori…
Dar sufletu-mi jeleste indurerat si trist ‘
Aievea-I o icoana ce plange intre arme,
Azi poate-I bucuria ca inca mai exist,
Si poate ca-I suspinul atator mii de mame…
E noapte-n Timisoara, si totusi e lumina,
Ma rascoleste insa un singur gand de dor,
Caci eu tot mai astept la noapte c-o sa vina,
Un Mos Craciun din veacuri cu libertatea-n zbor…
Dar sufletu-mi jeleste inrourat si trist,
Aievea-I o icoana ce plange intre arme,
Azi poate-I bucuria ca inca mai exist,
Si poate ca-I suspinul atator mii de mame…
Mi-e dor de tine mama, si arma-I tare rece,
Si sunt atatia morti in sfinte catedrale,
Cand vad in fata mea cum nebulos se trece,
Cu tancuri si otele pe inimi si petale…
2000
emanuel iacob
ASTEPTARE
De unde sa te iau iubito,
Frumoasa mea de nicaieri,
Te-as cauta in armonia,
Nevinovatei primaveri…
Am sa ma-ntorc pana in vara,
S-ti dau sarutul inapoi,
In vechea si straina gara,
Sub ploaia nesfarsitei ploi…
Dar trenul parca nu mai vine,
Si anotimpurile dor,
De unde sa te iau, iubito,
Eterna-n timpul pieritor…
1999
emanuel iacob
LUI ADRIAN PĂUNESCU
Şi de va fi să strig în locuri goale,
Şi de va fi să plâng al tău poem,
Am să
mă-nchin umil Măriei Tale,
Ca
într-un vers pierdut într-un blestem…
Se-nchină cu jale la tine
Carpaţii,
Şi codrii pornesc în marş
triumfal,
A noastră-i durerea, te plâng astăzi fraţii,
Te plânge cu jale bătrânul
Ardeal…
Te plânge Moldova cu Ştefan
Preasfântul,
Te plâng şi sihaştrii din
patru pereţi,
Te plânge şi Oltul prea trist
şi cuvântul,
Şi clopotul plânge uitat la
Remeţi…
Cu toţii eram predispuşi la
uitare,
Pierduţi pe la cozi, umili
şi-ntristaţi,
Uitarăm poetul ce scrie-n
spitale,
Uitarăm cu toţii că suntem şi
fraţi…
Şi greu ne va fi de-acum
înainte,
Să cerem iubire, să cerem
blestem,
Prin roua de lacrimi şi râu de
cuvinte,
Avem iubire şi totuşi…
n-avem !
emanuel iacob
ULTIMUL SOLDAT
Sunt ultimul soldat, si fara rost,
Uitat de vremuri stau pe metereze,
Si ma intreb acum, din tot ce-a fost,
Ce va mai fi, si ce-are sa urmeze…
Neancetat cu gandul tot la tine,
Alerg sa te privesc si sa ma-nchin,
L-a tot ce-a fost odata pentru mine,
Din negura, un strop de presenin…
Sunt obosit de-atata truda multa,
Caci pietrele le-am sfaramat in pumni,
Priveste-ma iubito si asculta,
Balada neuitarii din strabuni…
Am plans cand m-au ucis de-atatea ori,
Si-am vrut sa fiu copilul de-altadata,
Dar m-au trezit miresmele de flori,
Si clopotul ce-a inceput sa bata…
Sunt ultimul soldat de la hotar,
Si piatra ma cunoaste de milenii,
Sunt ultimul romantic din
bazar,
Cosasul nemilos al buruienii…
Si arma-I ruginita de uitare,
Iar gloantele s-au dus la rugaciuni,
As vrea sa vii aici de
sarbatoare,
Sa asteptam pierdutele minuni...
2001
emanuel iacob
Lui Marin Sorescu
Si trebuia sa poarte un nume,
Prin lumea lui Shakespeare, ca Hamlet si Lear,
Dar pentru actori ce rost are
un nume,
Cand viata-I satira, poemul delir…
Cand ceasul pe moarte si-a dat rasuflarea,
Luceafarul noptii s-a scurs pe pamant,
L-a reanviat cu piatra cu marea,
Printr-o minune ce-I zicem, cuvant…
El trebuia sa poarte un nume,
De-aceea i-am dat o raza din noi,
Plecat pe o clipa in lumea de glume,
Sperand sa revina candva inapoi…
1997
emanuel iacob
De vorba cu istoricul Emanuel Iacob! - ROMANIAVIPPRESS
romaniavippress.com/de-vorba-cu-istoricul-emanuel-iacob/emanuel iacob
IUBIRE, UCIGAS BLESTEM
Sunt obosit in suflet si suspin,
De-atata greu ce vine de departe,
Mi-e plina cupa iarasi de venin,
De vise si iluzii destramate…
Si de va fi sa ma-nteleaga dorul,
Si de va fi sa mor pe la chindie,
Sa ma jeleasca tremurand izvorul,
Si prea frumoasa mea din poezie…
Si dac-o fi sa mor in asta noapte,
Sa nu ma plangetei voi, ce m-ati urat,
Eu am crezut in versuri si in soapte,
si-asa voi crede chiar si in mormant...
Pe fila profanata de cuvinte,
Aievea vad monarhii care mor,
Si-as vrea sa stiu din ce Vulcan fierbinte,
Se trage azi, nefericirea lor…
Ma doare pieptul de atata chin,
Si inima mi-e piatra grea de moara,
Dar tu, iubito, ultimul suspin,
Sa re-ntregesti iubirea milenara…
Si din vulcanul care fierbe-n mine,
Va mai erupe poate, un poem,
Ce-l inchina-voi astazi pentru tine,
Iubirea mea, tu ucigas blestem…
2001
Abonați-vă la:
Postări (Atom)